O zi de noiembrie – recital Maxim Belciug

Achiziționând un bilet, susțineți un proiect independent care s-a dezvoltat de-a lungul a 10 ani. Dacă doriți să deveniți parte din comunitatea care susține noile proiecte unteatru, vă invităm în marea noastră familie: https://www.patreon.com/unteatru

O zi de noiembrie – recital Maxim Belciug (chitară)

Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz (îmi place să cred că Freiherr se citește fraier) spunea că lumea asta este cea mai bună lume dintre lumile posibile. Maxim Chitaristu’ von Belciug vă spune că este una dintre cele mai rele dintre lumile posibile, dar nu cea mai rea (acolo, în cea mai rea, uciderea entităților între ele ar fi instantanee, s-ar mânca unele pe altele la primul contact și când nu le-ar fi foame). Aici, între o foame și alta, e timp să se întâmple și tot soiul de lucruri ciudate. Cum ar fi poezia. Răgazul, visarea, uitarea.  Sau un recital de chitară. Cu oameni veniți înadins, într-o zi de noiembrie, pe seară, s-asculte baroc, și tango, poate-un Ceaikovski, o sonată, capricii, un fandango cu gust de colb în zbor de fuste, o fugă, vreun rondo ori chiar invențiuni scornite pe loc, la întrecere cu arta uitării. Muzică ce se încăpățânează să sune altfel decat cea izvorâtă din trecerea mai mult sau mai puțin ritmată a arginților sunători dintr-o mână în alta, cum spunea, undeva, însuși chitaristul. Căci, așa cum stă scris într-un poem de Borges, în adâncul unei chitare iuți vezi câmpul unde încape Dumnezeu fără să se aplece. Știați că ciudat vine de la minunat?

https://www.youtube.com/watch?v=hSc6EM-SQhA

https://www.youtube.com/watch?v=zVQic7Vhv88

Întâlnirea cu Maxim Belciug într-un recital de chitară solo este pur și simplu o desfătare. Dacă, în formulele de duo cu care ne-a obișnuit, chitaristul caută cu eleganță să-și pună în valoare partenerul, când rămâne singur cu chitara lasă în urmă constrângeri și mode și își permite să viseze din vârful degetelor. Iar visele sale sunt molipsitoare. O fi poate sonoritatea specială a chitarei, atât de diferită de timbrul cunoscut al unei viori sau al unui pian, ori îmblânzirea totală a tehnicii care pe mulți instrumentiști îi ține captivi, însă la Maxim Belciug un lucru e cert: chitara plânge și iubește și dansează pe una și o mie de voci, ca o orchestră ireală care atacă pasional, fără să-i pese de drumul înapoi. Lipsite de luciul exterior al punerii în scena, recitalurile sale oferă în schimb un flagrant prilej de mirare. Și încântare.

După începerea spectacolului accesul publicului în sală nu mai este permis, iar biletele isi pierd valabilitatea.

Pe durata spectacolului publicul este rugat să închidă telefoanele mobile (și orice alte echipamente care ar putea deranja spectacolul).

Fotografierea, filmarea și înregistrarea audio sunt permise doar cu acordul explicit din partea unteatru.