Concert Blue Drops

27
Aug
Sambata
2022

Concert Blue Drops

Unde?
Gradina Casei Universitarilor
Cand?
19:00
Informatii
rezervari@unteatru.ro
sau sms la numarul 0721268516

Achiziționând un bilet, susțineți un proiect independent care s-a dezvoltat de-a lungul a 10 ani. Dacă doriți să deveniți parte din comunitatea care susține noile proiecte unteatru, vă invităm în marea noastră familie: https://www.patreon.com/unteatru

Concert Blue Drops

”Blue Drops” se deschide către public. Cel mai bun produs de blues acustic apărut până acum în Romania, din partea a doi dintre cei mai titrați muzicieni: Berti Barbera și Nicu Patoi. Mai multe instrumente, stiluri și stări, doar doi artiști, o singură lume, aceea a sunetelor sincere și bine articulate. O delectare pentru orice iubitor de specialități muzicale, o bucurie pentru oricine primește divertismentul de calitate și arta muzicală cu deschidere. O performață la nivel mondial.

”Nu suntem americani. Nu am vizitat această țară până acum, dar am ascultat-o pe tot parcursul vieții. Nu suntem nici ”maeștri” văduviți de adulație, dornici de a demonstra măreție plebei, deși albumul nostru prin care am explorat forma și emoția blues-ului e ceva unic, grozav, datorat exclusiv pasiunii și dorinței de a evolua. Ascultând această muzică, am format o strânsă conexiune cu lumea, am învățat limbajul blues-ului, mergând până la rădăcinile acestui gen care stă la baza a tot ce ascultâm în ultimii 100 de ani. De ce blues, totuși, dacă nu suntem americani și nu am respirat niciodată aerul de acolo? Pentru că este muzica pe care o percepeți imediat, în timp ce noi putem da totul ca muzicieni. Pentru că prin emoții puternice, dureri de cap și inimă, dezamăgiri și revelații am trecut toți, dar poate nu am avut aceeași ocazie de a fi sinceri. Acest gen a înconjurat lumea de atâtea ori, încât și cele mai ascunse colțuri au fost marcate de notele ”blue”. Suntem ca apa atinsă de o picătură albastră, infuzând muzica pe care o articulăm cu pasiune, prin dinamica emoției care ia atât de multe forme, în atât de multe feluri, de atât de multe ori. Blues-ul e cât se poate de real, forma lui simplă oferă libertate expresiei, ne dă ușurința de a fi direcți, intenși și coerenți, mai ușor de înțeles. Piesele sunt diferite, pentru că noi suntem diferiți, sunt atâtea tipuri de blues pentru că există multe tipuri de oameni. Acesta este omagiul nostru adus muzicii care a venit ca un sprijin în multe momente dificile de-a lungul vieții, este lumea noastră reală, locul în care putem fi noi înșine. Fiecare piesă are propria estetică, primind o abordare care ne-a făcut să studiem stiluri și tehnici, pentru o muzică limpede și vie. Abandonați-vă în ”Blue Drops”, lăsați acest album să fie coloana sonoră a vieții voastre, precum și modestul nostru adaos la un fascinant idiom în plină extindere, mâna noastră întinsă, cel mai bun produs al nostru de până acum.”

După începerea spectacolului accesul publicului în sală nu mai este permis, iar biletele isi pierd valabilitatea.

Pe durata spectacolului publicul este rugat să închidă telefoanele mobile (și orice alte echipamente care ar putea deranja spectacolul).

Fotografierea, filmarea și înregistrarea audio sunt permise doar cu acordul explicit din partea unteatru.