A night at the spanish opera

26
Mar
Sambata
2016

A night at the spanish opera

Cand?
21:00
Rezervari
rezervari@unteatru.ro
sau sms la numarul 0721268516 (nume,data,spectacol, numar de locuri)

A NIGHT AT THE SPANISH OPERA

cu

Rodica Vica (soprană)

și Maxim Belciug (chitară)

 

În program lucrări de José Marín (ca. 1619–1699) și Federico García Lorca (1898 – 1936)

Un cântăreț al capelei regale a lui Felipe al IV-lea evadează din secolul 17 și se întâlnește, peste timp, cu poetul metaforă al generației ’27. Primul aduce cu el o viață tumultoasă, cu jafuri, amoruri, omoruri, ani de temniță și surghiun, trăită însă cu cântecul pe buze și sfârșită, la adânci bătrâneți, în respectul și aprecierea semenilor. Celălalt – cunoscut ca republican, homosexual, stângist și, în general, cam slobod la gură, își aduce inima tânără și ultrasensibilă, culeasă, după o execuție precipitată, de sub un măslin, dintr-o groapă comună pierdută undeva prin Granada. Întâlnirea naște povești. Sub o frunză de verbină, un tâmplar cioplește-n lemn un leagăn pentru puiul său. Pe-o ulicioară, au omorât o porumbiță. La câmp, fetele, oacheșe, culeg mere, iar flăcăii se înfierbântă de gloria coridei. Orașul dansează, iar dragostea cântă. Un spectacol de o tulburătoare virtuozitate vocal-instrumentală, care îi oferă sopranei Rodica Vica prilejul să-și desfășoare, însoţită cu măiestrie de rafinata chitară a lui Maxim Belciug, întregul registru lirico-dramatic. Ce dulce sună! Chiar dacă-s numai contradicții. Tonul e uman, iar în urma lor rămâne, plutind, un vers: “Dacă speranţa se stinge şi-ncepe babilonia, ce făclie va lumina căile pe pământ?”

 

Soprana Rodica Vica este una dintre cele mai fermecătoare voci care se înalță acum pe scena europeană. Trăiește la Viena și are o susținută activitate concertistică, fiind solistă invitată a multor opere și filarmonici atât din România cât și din străinătate. A debutat pe scena Operei bucureștene în anul 2010, la vârsta de 24 de ani, colaborând apoi permanent cu aceasta instituție. A interpretat roluri principale în opere precum Flautul fermecat (Regina Nopții) de W. A. Mozart, Rita de G. Donizetti, Alcina de G. Fr. Haendel, La Cenerentola de G. Rossini, L’elisir d’amore de G. Donizetti, Le Cantatrici Villane de V. Fioravanti etc. În vara anului 2014, Rodica Vica a debutat internațional în rolul Donna Anna din opera Don Giovanni de W. A Mozart, la Viena, în cadrul festivalului Klassik Festival Schloss Kirchstetten, iar în toamna aceluiași an a deschis Festivalul internațional de muzică barocă din Varazdin, Croația, alături de una dintre cele mai bine clasate orchestre de muzica barocă, Accademia Bizantina, sub conducerea dirijorului Ottavio Dantone. În 2015, a debutat la Teatrul La Fenice din Veneţia, cu recitalul “Canto barocco: viaggio musicale dal madrigale al melodramma“ susţinut în cadrul fesivalului “Lo spirito della musica di Venezia” În anul 2016, soprana are programate numeroase concerte cu programe inedite și în primă audiție, alături de orchestre de renume din Austria, Italia, Germania, România și Croația.

 

Sâmbătă, 26 martie 2016, soprana Rodica Vica ne face bucuria de a veni pe scena Unteatru pentru o seară de operă. Pentru noi – o premieră, pentru voi – un concert irepetabil. Nu-l ratați!

După începerea spectacolului accesul publicului în sală nu mai este permis, iar biletele isi pierd valabilitatea.

Pe durata spectacolului publicul este rugat să închidă telefoanele mobile (și orice alte echipamente care ar putea deranja spectacolul).

Fotografierea, filmarea și înregistrarea audio sunt permise doar cu acordul explicit din partea unteatru.